CEDO – Andriciuc contra Romaniei, decizia salvatoare a debitorilor abuzati de clauze abuzive

Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că revine instanței naționale sarcina de a aprecia, ținând seama de natura, de economia generală și de prevederile contractelor de împrumut în discuție, precum și de contextul juridic și factual în care se înscriu acestea din urmă, dacă clauza în discuție, potrivit căreia creditul trebuie rambursat în aceeași monedă în care a fost acordat, reflectă actele cu putere de lege ale dreptului național în sensul articolului 1 alineatul (2) din această directivă. În caz contrar, instanța națională trebuie să considere că această clauză se circumscrie noțiunii «obiect [principal al] contractului», ceea ce exclude clauza menționată de la examinarea caracterului potențial abuziv. Aceasta poate fi situația în ceea ce privește o clauză cuprinsă într‑un contract de împrumut potrivit căreia împrumutatul trebuie să ramburseze suma în aceeași monedă în care a fost acordată.

Cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie să fie redactată în mod clar și inteligibil presupune ca clauza referitoare la rambursarea creditului în aceeași monedă să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia, în sensul că un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată nu numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei străine în care a fost contractat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. Această cerință nu poate merge totuși până la a impune ca profesionistul să anticipeze evoluții ulterioare imprevizibile, precum cele care caracterizează fluctuațiile cursurilor de schimb ale monedelor în discuție în cauza principală, și să informeze consumatorul cu privire la acestea, precum și ca profesionistul respectiv să își asume consecințele acestora.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților care decurg din contract trebuie apreciat prin raportare la toate împrejurările pe care profesionistul le‑ar fi putut anticipa în mod rezonabil la încheierea contractului. În schimb, acest dezechilibru nu poate fi apreciat în funcție de evoluțiile ulterioare încheierii contractului, precum variațiile cursului de schimb, pe care profesionistul nu le putea controla și nu le putea anticipa.

Puteti citi decizia completa aici.



Leave a Reply